O, Cuvânt Cel mai presus de Nume,
Cel ce numind pe fiecare l-ai adus în lume,
Învrednicește-mi iubirea să te cunoască
Și neștiința mea să te iubească,
Pe Tine, dătătorul de Ființă,
Lumină a luminii spre știință!
Căci Tu fiind Fiindul Însuți Doamne
Luând trup ca mine și în mine, Soare,
Eu-ul meu acum să se topească
Și Tu-ul cel din mintea mea cea flască,
Doar Unul așezându-ne în Sine,
Ștergându-Mă din inima-mi pe mine!
Și-atunci, fără de prihană,
Să pot privi oglinda ca și pe icoană!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu