Pe malul mării: după câteva zile de mare agitată, privesc în larg şi realizez că tocmai s-a spulberat un alt clişeu - asocierea dintre mare şi nelinişte, zbucium, frământare.
În realitate, marea este o baltire informă, fără nelinişti sau tendinţe expansive, căci doar reprezintă cel mai bine prakrity, substanţa primordială, care în sine are potenţialităţi şi tendinţe dar care pot fi actualizate numai de un element superior: vântul, suflul, deci prana, modul în care atma (spiritul) se "manifestă" - de fapt vehiculează parfumul amintirii sale.
În mod cert, chiar şi dpdv al fizicii, vântul crează neliniştea şi chiar învolburarea mării, ceea ce m-a contrariat la început, căci, vorbind a la legere, suntem obişnuiţi să asimilăm prezenţa unui element superior, cum e vântul-suflu, unei stări de pace şi linişte, ca şi cum asta ar fi dobândită şi la îndemâna noastră în asta lume ca o cafea într-un hotel all inclusive... Nu, din păcate nu e cazul, şi e motivul pt care elementul din care suntem făcuţi şi ne reprezintă cel mai bine, apa, reacţionează violent la contactul cu vântul ca reflex imediat şi prezenţă a duhului. De unde valurile, tremurul, zgomotul asurzitor în faţa prezenţei elementului superior.
În Geneză se spune că "duhul se plimba deasupra apelor" - acum realizez că nu a fost un "procedeu" calm, ci ca orice rupere a fost un moment violent, apele au devenind brusc agitate, tumultuoase chiar în momentul întâlnirii cu elementul superior, din această agitaţie desfăcându-se lumea, pe care Dumnezeu a văzut că e "khalos" - buna şi frumoasă. Aşa, din unitatea de nezdruncinat a mării, sub efectul vântului ieşi unicitatea fiecărui val în parte, a fiecărei lumi în parte, căci dacă plinătatea ţine de unitate, frumuseţea trebuie să fie de partea unicităţii.
În mod cert frumuseţea impune, în mod absolut prezenţa elementului superior: ce ar fi marea fără valuri peste care să strălucească soarele - un ocean de întuneric. D-asta şi în mitologia greacă, frumuseţea - Afrodita, apare tot intru început din spuma mării (chiar înaintea lui Zeus) apărută din învolburarea prilejuită de căderea falusului lui Uranos în mare...tot în mare.
Încep să fiu convins că şi în realizarea lui Magnum Opus compostul trebuie să fie omogenizat, amestecat violent la începutul operei de către măiestru, abia apoi urmând să fie începută cu delicateţe, fără focuri violente, opera la negru, la alb, la roşu. La fel şi cu miniera din noi: înaintea începutului oricărei ascensiuni este aproape necesar un cataclism, o ruptură din inerţiile, din băltirile noastre, iar dacă nu vine de la sine, cataclismul trebuie provocat...dar asta numai în prezenţa şi sub efectul direct al unui element superior. Uşor de zis, greu de făcut... Mai întâi cum să-ţi dai seama de prezenţa elementului superior, cum să îl invoci atâta vreme cât nu avem calificarea necesară? Poate asimţirea cerului, invocarea acestuia printr-o simplă privire. Exemplu: înot; în toate stilurile de înnot, capul stă în submersie, corpul drept, orizontal, dar sub luciul apei. Privirea înotătorului aţintită spre abisuri - de unde şi o angoasă teribilă data de faptul că "survolezi" permanent borborosul. În toată această operaţiune sunt necesare trei lucruri: ştiinţa (înotului), speranţa găsirii unui liman şi invocarea cerului - privirea aţintită spre zenit (sau măcar spre orizont) şi captarea scurtă, precisă că o înepătură de ac, a aerului, dobândirea Suflului. Abia apoi vine că o necesitate efortul bine dozat, răbdarea, şi încercarea de a urma o cale cât mai dreaptă spre malul căutat... această privire, această gura mica de aer luată cu violenţă (că şi împăraţia cerurilor care se iar cu asalt) face că un corp făcut 80% din apă şi restul pământ să nu fie înghiţit de marea de ape...iar dacă malul la care înotăm şi spre care, periodic, aruncam către o privire, e unul al unui munte care iese din ape (cum sunt insulele greceşti), atunci va trebui să ne propunem să înotăm până în vârful muntelui - căci de la distanţe mari de ţărm, din mijlocul apelor acesta nu se vede.
Să încercăm deci să spargem inerţiile şi băltirile noastre psihice pt a ne integra în mările de pe vârfurile munţilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu